autor anonim

Tot zic ca sunt satula de tot dar se pare ca nu sunt.Se pare ca nu invat inca ca nu exista vise-realitate.Ca visul e himera si se duce…unde…nici el nu stie.O fi o lume a lor,a viselor cu si despre oameni,cu si despre intelegere,toleranta,delicatete sau kiar vise cu si despre bun simt.Din ce in ce…mai mult sunt convinsa ca acele lucruri in care…cu naivitate credeam,precum sinceritatea,loialitatea,increderea,iubirea,prietenia,nu mai exista,sau,mai stii,poate au fost si ele supuse rigorilor economiei de piata.Cat mi-e mie bine,ele sa existe,ca apoi cand nu-mi mai convine ceva,sa arunc cu pietre,sa-I ranesc pe cei care mi-au acordat incredere=)).
Nu stiu de ce le mai dau un prêt,cand in fiecare zi ele imi demonstreaza ca sunt doar vorbe in vant,minciuni poleite ca sa dea frumos la societate,care,ca orice societate respectabila,stie ca sunt minciuni,insa ce frumos suna si ce bine da la lume sa afirmi ca esti asa.Si ai grija sa pastrezi aparentele calcand nepasatoare si indeiferenta peste cadavrele idealistilor care chiar te-au crezut si urci…urci zambitoare catre…locul pe care consideri ca il meriti.
Cineva mi-a spus odata ca nu o sa-mi gasesc Fat-frumosul pana cand nu ma voi transforma eu insami inn printesa din povesti.Frumoase vorbeMi-au mers la suflet.Acum stau si ma gandesc si sincer as prefera sa ramna un soricel ascuns in coltisorul lui de lume cu iluzii,decat sa fiu o printesa de mucava care tocmai si-a taiat piciorul pentru a i se potrivi pantoful de clestar al Cenusarei.A exersat intre timp.Acum sties a exerseze grimasa de durere si schiopatatul.Pacat ca si-a pierdut puritatea si inocenta si ca,in graba de a se antrena in gasitrea printului,a uitat tocmai ce a afirmat.Si a renuntat sa devina in partea interioară printesa,pentru o fatada poleita.
Nu am delicatetea si gingasia unei printese si nici nu incerc sa aflu daca le am.Nu am nici diplomatia de a ma arata altfel decat sunt.Scoala vietii m-a invatat sa pun masca starilor mele.De atata purtat masca a inceput sa se crape,fardul s-a cam dus si el se vede…nu stiu ce se vede,dar am oboist sa mai ascund,sa ma mai ascund.
Da,am vise.Vise uitate,vise in care ,desi zic ca nu mai cred,inca mai mi le pastrez adanc ascunse si cu care ma mai hranesc din cand in cand.Ma mai impresioneaza si acum anumite lucruri global desuete din lumea in care traiesc.Iertarea…..,ma cert pentru neimpliniri,ele ma fac sa fiu eu insami.
Gata!Voi sta aici in coltul meu si voi zambi cu tristete sau caldura.Poate voi ajunge si sa rad.Viata e trista. Vom muri tristi.Naspa.
Sunt doar un om…sau cel putin asa sper.

Nu mai stiu ce sa mai scriu.Stiu decat ca e o zi frumoasa de Craciun.Acum mananc sorici si nu ma critica nimeni ca am renuntat la dieta aia bazata pe legume.Undeva ma doare…
Acum plec ca vreau sa vad ce fac de Rev’.Iar nu ma invita nimeni…sau mai bines pus DIN NOU…