in memoria unei fete ....autor anonim

Zorii unei zile noi se aratau.Furtuna trecuse.Primele raze ale soarelui isi fac aparitia.O fata se plimba de-a lungul plajei,desculta,calcand pe nisipul umed.Marea era agitata.Valurile aduceau pe tarm alge purtate de apa rece precum inghetul dulce al pieririi…Fata era o adolescenta care nu dorea mai mult pe societatea asta decat sa traiasca.Ea se aseza pe nisip,suspina adanc si-si indrepta privirea spre largul marii.Cu o zi in urma,inaite sa fuga de acasa,mama ei ii spusese ce rol important are ea pe omenirea asta.Numai ca,acesta adolescenta dispretuia o astfel de iubire.”Stii proverbul ala:Iubesti,deci traiesti!” “Mama,ce stii tu despre dragoste?”si se cufunda si mai adanc in visele ei,sperand ca intr-o alta viata sa gaseasca ceea ce cauta de ani de zile…Se trezi gandind cu voce tare:”Asta inseamna ca eu sunt un om mort,care inca mai traieste?Ce n-as da sa pot trai…”Se ridica si pleca mai departe sa se plimbe de-a lungul digului si deodata simti o prezenta neobisnuita langa ea.Mai merse cativa pasi,dar se simtea urmarita.Cineva o prinsese de mana.Se intoarse si nu putea sa creada ceea ce vede.In fata ei statea un baiat imbracat in haine de argint,cu parul lung si blond,ca de aur,iar in ochii acestuia se citea perfectiunea.”Esti un inger!” “Dar nu orice fel de inger... sunt ingerul tau...Tu m-ai chemat!”.Ea nu putu sa raspunda.”Ai spus ca vrei sa traiesti!”,continua el.”Esti perfect…”sopti ea.”Sunt ingerul tau!” “De ce mi te-ai aratat?” “Pentru ca suferinta ta imi provoaca o suferinta care este prea mare.Ca si tine vreau sa traiesc si eu in lumea ta.”Ea l-a imbratisat.A strans-o si el in brate.Adolescenta l-a sarutat,dar ingerul a dat inapoi.”Nu se poate!”,spuse el cu o teama in voce.Cum il privea simtea cum incetul cu incetul revenea la viata.Fata a cazut in genunchi si a inceput sa planga.Ingerul a ingenunchiat langa ea.Lacrimi de cristal i se prelingeau pe fata angelica.A imbratisat-o.”Te rog,nu suferi!”ii sopti fata.Cand deschise ochii,ea era inca pe plaja singura.Inca plangea.Simtea cum durerea o macina de vie…o sfasie. A inceput sa alerge cat putea de tare.A ajuns la dig.Continua sa alerge.In fata ei se vedea doar marea,acolo unde digul se termina.Un salt a fost de-ajuns.Simtea cum nu mai respira.In cele din urma zbura.O pasare parcurgea albastrul rosiatic al cerului strapuns de ultimele raze ale soarelui.Era la apus.Inca traia,dar intr-o alta lume.Era libera.O pasare neagra cu aripi albe,zbura deasupra marii,zbura spre ceea ce credea ca se numeste eternitate,chiar daca in viata ei de pana atunci nu iubise cu adevarat.Cu timpul,sufletul ei se putea pierde in aceasta vasta eternitate.In locul unde acel suflet isi pierdu corpul,pe digul care se prelungea in largul marii,un inger plangea.Lacrimile sale nu mai erau de cristal,ci erau rosii ca sangele.Era sangele lui,sangele varsat pentru singura vietate pe care o adora,si pe care o pierduse…”Trebuia doar sa ma astepti…Asa cum tu ai renuntat la lumea ta,asa renunt si eu la lumea mea.”Ingerul se prabusi la pamant si s-a prefacut intr-un corb…………………………………………………………………….